joi, 10 septembrie 2009

Profetie despre Romania si Miscarea Legionara

Cea mai exceptionala profetie despre Romania: Agatanghel – trăitor la 1273 în insula Rhodos: „În vremea aceea, (1920) va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon (MISCAREA LEGIONARA), iar membrii acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de poporul vrăjmaş lui Dumnezeu. Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său."

marți, 18 august 2009

luni, 17 august 2009

Georgia iese din CSI


Mâine, 18 august, Georgia încetează oficial să mai fie un membru al CSI. "În conformitate cu procedura de retragere din CSI, cu 18 august, Georgia nu mai este o ţară Commonwealth. Pavilionul georgian va fi eliminat din Comitetul Executiv al CSI în timp util. Nici o activitate care implică partea georgiană nu este planificat, "- afirma cineva din Comitetul Executiv al Comunităţii Statelor Independente din Minsk.

În ciuda retragerii oficiale din CSI, Georgia va continua să participe la aproximativ 70 de contracte de Commonwealth. "Experţii au ajuns la decizia că Georgia va continua să participe în cadrul contractelor cu temă deschisă, de exemplu, cele la care în trecut au putut participa si statele non-membre ale CSI "- a precizat sursa din Comitetul Execuiv al Comunităţii Statelor Independente.


Sursa: www.pravda.ru

sâmbătă, 15 august 2009

Soldatii Armatei Rosii au violat 2 milioane de femei germane in primavara/vara lui 1945


Desi in toti acesti ani de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, se pare ca s-a scris deja totul, jurnalistii au incercat sa gaseasca noi si noi fapte legate de aceasta perioada si, dupa cum se dovedeste nu toate dintre ele sunt placute pentru cititori ( cei rusi in special ). Britanicul The Independent in video-blogul sau, referindu-se la postul de televiziune francez France24, publica un articol video + text despre soarta femeilor germane violate de soldati sovietici in vara anului 1945. Potrivit jurnalistilor europeni, militarii din Armata Rosie se fac vinovati de violarea a 2 milioane de femei germane.

« Trupele americane au parasit orasul est-german Halle ( Saale, n.n. ) si a intrat armata rusa. Prietenele mele au fugit din oras, dar nu le-am putut urma, pentru ca aveam piciorul ranit. Rusii au intrat in casa mea si m-au violat.», spune una dintre femeile germane violate in 1945 ( sfarsitul lunii iulie ), citata de The Independent. - S-a intamplat la sfarsitul lunii iulie 1945. Ruth Schumacher, in varsta de 19 ani a fost violata de patru militari rusi. O soarta asemanatoare au impartit circa 2 milioane de femei germane, care la sfarsitul razboiului au avut de a face cu cruzimea soldatilor Armatei Rosii. Pentru mai multe decenii, aceste femei au tacut. In anii postbelici lumea a fost concentrata asupra crimelor nazismului si nimeni nu a vrut sa asculte ce au suferit germanii ».

« In Germania de Vest, acest subiect a fost unul tabu, pentru ca germanilor li se imputa vina initierii celui de al doilea razboi mondial. - spune Sybill Dreher ( n.n., posibi sa fi tradus gresit numele si ne cerem scuze ), un membru al Asociatie Deportatilor Germani. In Germania de Est ocupata de trupele sovietice, oamenii nu aveau voie sa vorbeasca despre abuzurile si crimele comise de soldatii sovietici. »

Doar multi ani mai tarziu femeile au putut sa povesteasca despre traumele primite atunci. Dar abia acum au inceput cercetarile istorice si stiintifice pe aceasta tema. La Universitatea din Greifswald ( Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Germania de Nord -Est ), psihiatrul Phillip Kuwert stramge marturii ale martorilor - femei violate de soldatii sovietici.
« Ce s-a intamplat atunci este adus la lumina. Cred ca doar acum, dupa 60 de ani de la terminarea razboiului, esteposibil sa se vorbeasca despre acest subiect intr-un mod mai nuantat. Vedem un fenomen real al dezvoltarii memoriei comune germane.» - spune el. « Un obiectiv este de a dezvolta un nou tip de terapie, potrivit pentru femeile in varsta, care au fost violate in 1945. Evenimentele pot sa se fi intamplat cu mult timp in urma, insa traumele pot fi simtite si in ziua de astazi. »

Amintirile traumatice de Ruth Schumacher, recent ramasa vaduva si care nu a fost capabila de a avea copii, din cauza violurilor, sunt tipice. « Teama intotdeauna ramane in corpul dumneavoastra, si niciodata n-ai sa scapi de ea. Durerea fizica trece in timp, dar teama este intotdeauna acolo. »


Link:

The Independent - http://www.independent.co.uk/news/world/europe/raped-by-the-red-army-two-million-german-women-speak-out-1669074.html


joi, 13 august 2009

Trist, dar adevarat

V-ati gandit vreodata cum suna numele localitatilor tarisoarei noastre traduse intr-o alta limba ? Azi prezint partea I : Nume de localitati romanesti traduse in limba engleza :

Adunatii Copaceni - Gathered Tree People

Afumati - Neversober

Baicoi - Youball

Buhusi - Boo

Buzau - Really Fat Lip

Calarasi - Silly-dressed Folks on Horses

Ciorogarla - Nigger-River

Constanta - The Steadiness

Dor Marunt - Miniature Melancholy

Husi - Shoo

Navodari - Networkers

Onesti - The Sincere

Pitesti - Youdohide

Satu-Mare - The Rather Roomy Rural Community

Slatina - Slut Tina

Slobozia - A Very Wrong Local Tradition

Târgu Frumos - The Aesthetically Pleasing Bazaar

Urlati - Gimme Some Noise

Voluntari - Town of Unpaid Assistants


Vom reveni cu stiri de pe Frontul de Est cat de curand ( traducatorul nostru este mahmur. Prietena lui i-a acceptat cererea in casatorie. Casa de piatra si gard de nuiele, Dorele, din partea baietilor din Compania a 5-a ).

joi, 25 iunie 2009

82 de ani de lupte, de prigoniri si de jertfe...

Camarazi, vreau sa va felicit cu ocazia implinirii celor 82 de ani de la intemeierea Legiunii Arhanghelului Mihail ! " Atata timp cat va exista macar un legionar constient de misiunea lui, Legiunea nu va muri, ci va fi vie si biruitoare ! " "Pe când altfel şi în iad dacă ar merge trupa legionară, de va fi unită, va învinge tot iadul şi se va întoarce pe urmă înapoi învingătoare. " ( Corneliu Zelea Codreanu ).
TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUL !

miercuri, 27 mai 2009

Pentru cetatenie, INAINTE !


A trecut GayFest, a trecut Marsul pentru Normalitate, a trecut Gay Pride Parade. o sa scriu cu alte ocazii despre. Ce mi-a atras atentia nu are legatura decat cu juramantul depus Romaniei la luarea cetateniei ( sau furarea ??? ).


Site-ul http://www.basarabeni.ro/ ne ofera un Tabel nominal cu persoanele care depun jurământul de credinţă faţă de România în data de 2 iunie 2009. Nu am parcurs toata lista pentru ca deja incepusem sa ametesc cand am incercat sa descifrez numele viitorilor " cetateni romani ". Tin sa precizez ca stau bine si cu cititul si cu limbile straine, chiar si cele orientale. Citez prin clasica metoda Copy+Paste:


1. ABBARA ALI

2. ABDUL JABBAR ALI ADNAN

3. ABDUL SAHEB ALI

4. ABDUL WAHID SHUHUR

5. ABDULKADIR RAFIK

6. ABUELBA M.A.HUSSAM

7. ADAM ANGELA

8. AFSARI MEHDI

9. AL ASALI BACHAR

10. AL KAISSI CHAKER

11. AL NAJJAR LU AY HASHEM KHALIL

12. AL QAISI BELAL

13. ALASTAL AHMED

14. ALASTAL SAFAA

15. ALEXANDRU ION

16. ALEXEI CORNELIU

17. ALI AMER

18. ALI KHALAF KHALDOON

19. ALIPOUR NIARI AIDIN

20. AMBROCI VIOREL

21. APOSTOL OCTAVIAN

22. APOSTOLATOS VASILIOS

23. AZZAM HANADI



Bineinteles ca gasim si cateva nume romanesti, dar nu-i asa ca te opresti inainte de a citi cu voce tare si incepi sa silabisesti ?


In fine. Nu stiu ce motive au avut respectivii aborigeni din tarile exotice cu cadane sa vina in mica noastra tarisoara cu " Balkan Girls ", poate la noi se traieste mai bine....
P.S. : Ca tot am auzit de nuj ce lege ce vrea sa-i bage la zdup pe bloggerii ce incita la ura de toate felurile, precizez ca acest articol nu are de a face cu incitarea la discriminare. Legea respectiva se vrea un fel de O.U.G 31/2002 . Voi vorbi despre acestea in urmatoarele zile.

luni, 11 mai 2009

Homosexualii sfideaza Moscova


O paradă gay, care urma să aibă loc în acelaşi timp cu concursul Eurovision, găzduit, în acest an, de capitala Rusiei, a fost interzisă de Moscova deoarece va “distruge moralitatea”, a spus un purtător de cuvânt al primăriei , citat de The Independent.

Activiştii pentru drepturile homosexualilor au organizat mai multe parade nesancţionate la Moscova în ultimii ani, însă mulţi dintre ei au fost arestaţi sau agresaţi.

“Guvernul de la Moscova ne spune: Moscova nu a avut nicio paradă gay şi nu va avea niciodată”, a precizat purtătorul de cuvânt al primarului moscovit, Yuri Luzhkov, care a adăugat că “o manifestaţie a homosexualilor va distruge moralitatea societăţii noastre şi va provica dezordine”.

Organizatorul paradei Nikolai Alekseiev a spus că evenimentul va avea loc. “Este dreptul nostru garantat de constituţie. Nici un demnitar, fie el şi primarul Moscovei, nu are dreptul să îl încalce”, a precizat Alekseiev.

Însă purtătorul de cuvânt al domnului Luzhkov a avertizat că orice încercare de a organiza o paradă gay “va fi oprită de forţele de ordine în conformitate cu legea”.

Sursa: Sorin Breazu - Evenimentul Zilei

Declaratie (ne)oficiala

IISUS N-A avut servitori, si totusi I se spunea Stapan. N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL. N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi. Ne simtim onorati sa slujim un Conducator care ne iubeste.

miercuri, 6 mai 2009

Despre 1 Mai ( muncitoresc, cica )

… muncim si abia apoi sarbatorim!

Citez din Wikipedia: “În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în ţinute festive fiind nevoite să scandeze lozinci şi să poarte pancarte uriaşe. După 1990, importanţa propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte, delectându-se cu mâncărurile tradiţionale: crenvurşti sau mici şi bere.”

Prima mea nelamurire: de ce noi, romanii, trebuie sa fim curve ? Uram comunismul, il condamnam si totusi tragem cu dintii de o sarbatoare comunista.

A doua nelamurire: daca Ziua Mondiala a Mediului se serbeaza prin fel si fel de manifestari de la plantatul de copaci pana la seminarii pe teme ecologice, Ziua Muncii se serbeaza prin frecatul mentei. Ii normal ? Nu cred !

A treia nelamurire: ce oare fac toti tampitii care aseara se inghesuiau sa ajunga la mare, cand pe litoral ii o vreme de tot cacatul ? Adica nu-i o vreme de tot cacatul. Ca agricultura are nevoie de aceasta vreme. Insa ce facem cu sarmanii roacheri ? Aia cu tricouri cu Nightwish care si-au programa azi orgii cu bere si mici asemeni manelistilor ? :guns_tb:

Eu recomand sa evitati excesele si sa petreceti aceasta zi la munca asa cum este normal. Personal ma cac pe aceasta sarbatoare. Cum p**a mea sa serbezi munca ? Ii ca si cum ai fi rob si sarbatoresti lanturile.

Copiat  si postat cu acordul autorului, proprietar al blogului  www.made-in-ro.com